Vă invităm într-o drumeție ghidată în inima vieții rurale, în comuna Râu Sadului, județul Sibiu. Zona montană din Munții Cindrel, cuprinsă între 900 și 1400 de metri altitudine, este locul de pășune și fâneață a celor de aici. Acest areal adăpostește, prin colibe, ciobanii cu turmele lor de oi. Ei petrec, în și în jurul colibelor, perioada dintre Paște și luna iunie, precum și perioada cuprinsă între lunile septembrie și februarie ale fiecărui an.
Inițiat în anul 2021, proiectul Țara Colibelor își propune salvarea peisajului cultural montan și a modului de viață tradițional din comuna Râu Sadului. Acest demers se realizează prin renovarea unor colibe de fân ale localnicilor care cresc animale și practică transhumanța, element înscris începând cu anul 2023 în lista patrimoniului imaterial UNESCO. Renovarea colibelor are loc în cadrul școlii de vară Țara Colibelor, organizată anual și dedicată studenților la facultățile de arhitectură din România. Școala de vară Țara Colibelor este susținută și co-finanțată de Ordinul Arhitecților din România, prin timbrul arhitecturii, dar și de donatori privați. Mai multe detalii legate de proiectul Țara Colibelor găsiți aici.
Drumeția ghidată în Țara Colibelor urmează un traseu ce include patru colibe, dintre care trei au fost renovate în cadrul școlilor de vară Țara Colibelor. Vom urca pe munte, vom admira colibe din lemn cu proporții frumoase și îi vom întâlni pe membrii familiilor Minea, Hoadrea și Poplăcean, printre ultimele din comuna Râu Sadului care se mai ocupă cu oieritul. Ne vom bucura de bunătăți locale, vom face pauze pentru a contempla natura și vom avea parte de priveliști impresionante către munții Făgăraș, Lotrului și Cindrel, dar și de o panoramă spectaculoasă asupra orașului Sibiu. La final, vom coborî domol spre satul din vale, pe poteci umbrite de copaci și presărate cu șuri și colibe ascunse.
Informații importante legate de traseu:
• Lungime traseu: 14 km;
• Durată estimată drumeție: 8 ore;
• Timp de mers efectiv: 3.5 - 4 ore;
• Diferență de altitudine: 800 m;
• Grad de dificultate: mediu (este nevoie de condiție fizică bună);
• Descriere traseu: potecă montană cu zone de pietriș și stâncărie; zone cu pantă de 25°;
• Echipament de drumeție necesar:
- bocanci;
- bețe trekking;
- rucsac cu bidon cu apă;
- șapcă, ochelari de soare, cremă de soare, pelerină de ploaie.
Program drumeție ghidată în Țara Colibelor
• 10:00 • Întâlnire în comuna Râu Sadului, județul Sibiu
Punct de întâlnire: Pensiunea Casa cu povești, str. Principală, nr. 39, comuna Râu Sadului https://maps.app.goo.gl/nHhcRMd4Zy9aFv3L9
• 10:00-10:30 • Prezentare generală a proiectului Țara Colibelor
Ghizi: Cristian Cismaru (ghid și inițiator al proiectului Țara Colibelor), Daniel Minea (primar al comunei Râu Sadului), Diana Constantinescu (arhitect și coordonator al șantierelor școlii de vară Țara Colibelor)
• 10:30-12:00 • Urcare către Țara Colibelor, pe Dealul Secături
Ghizi: Cristian Cismaru, Daniel Minea, Diana Constantinescu
• 12:00-12:30 • Vizită ghidată Coliba Tăroi
Ghizi: Cristian Cismaru, Daniel Minea (proprietar coliba Tăroi), Diana Constantinescu
• 12:30-13:00 • Vizită ghidată Coliba Hoadrea
Ghizi: Cristian Cismaru, Maria Hoadrea (proprietar coliba Hoadrea), Diana Constantinescu
• 13:00-14:00 • Pauză de masă
Opțional: Masă preparată de familia Hoadrea (contracost)
• 14:00-15:30 • Drum către Dealul Runc
Ghizi: Cristian Cismaru, Diana Constantinescu
• 15:30-16:00 • Vizită ghidată Coliba Poplăcean
Ghizi: Cristian Cismaru, Antonio Poplăcean (proprietar coliba Poplăcean), Diana Constantinescu
• 16:00-16:30 • Pauză de masă
Opțional: Masă preparată de familia Poplăcean (contracost)
• 16:30-17:00 • Vizită ghidată Coliba Runc
Ghizi: Cristian Cismaru, Antonio Poplăcean (utilizator coliba Runc), Diana Constantinescu
• 17:00-18:00 • Coborâre din Țara Colibelor pe valea Bonții
Ghizi: Cristian Cismaru, Antonio Poplăcean, Diana Constantinescu
Ghizi: Cristian Cismaru, Diana ConstantinescuParticiparea la vizitele ghidate organizate la colibele , , și , regăsite la secțiunea RURAL a programului, se poate face fie individual, în funcție de preferințele și organizarea proprie a participanților, fie în cadrul .
Având în vedere gradul mediu de dificultate al traseului către cele patru colibe, recomandăm parcurgerea acestuia în cadrul Drumeției ghidate în Țara Colibelor. Aceasta include, în itinerar, vizitele ghidate la toate cele patru colibe cuprinse la secțiunea RURAL a programului.
Pentru deplasarea pe ruta Sibiu-Râu Sadului-Sibiu, organizatorii pun la dispoziție un autocar de 50 de locuri. Rezervarea unui loc în autocar este gratuită și se face prin bifarea opțiunii Doresc transport asigurat de către organizatori în formularul de înscriere la vizitele organizate în cadrul evenimentului Case Deschise Sibiu. Detalii legate de transportul pe ruta Sibiu-Râu Sadului-Sibiu în ziua de 24 mai 2026 regăsiți mai jos:
Drum dus pe ruta Sibiu - Cisnădie - Sadu - Râu Sadului
• 9:00 • Plecare din Sibiu
Punct de plecare: parcarea pentru autocare a Sălii Thalia, bd. Corneliu Coposu, Sibiu https://maps.app.goo.gl/5KVYNnihgFYiYDNF8
• 10:00 • Sosire în comuna Râu Sadului
Punct de sosire: Pensiunea Casa cu povești, str. Principală, nr. 39, comuna Râu Sadului https://maps.app.goo.gl/nHhcRMd4Zy9aFv3L9
Drum întors pe ruta Râu Sadului - Sadu - Cisnădie - Sibiu
• 18:30 • Plecare din comuna Râu Sadului
Punct de plecare: Pensiunea Casa cu povești, str. Principală, nr. 39, comuna Râu Sadului https://maps.app.goo.gl/nHhcRMd4Zy9aFv3L9
• 19:30 • Sosire în Sibiu
Punct de sosire: parcarea pentru autocare a Sălii Thalia, bd. Corneliu Coposu, Sibiu https://maps.app.goo.gl/5KVYNnihgFYiYDNF8