Case Deschise

Tema de proiectare care a generat acest proiect nu a părut, la început, una cu cerințe speciale, până când beneficiarii au povestit de pasiunea lor pentru mașina de epocă pe care o dețin și pentru care au nevoie de un garaj special. De aici s-a născut conceptul casei, acela ca această mașină să ocupe un loc „vedetă” în casă, garajul special fiind, de fapt, un spațiu vitrat, vizibil din spațiile importante ale parterului, dar și din curtea casei și din stradă.

O altă pasiune declarată a beneficiarilor a fost aceea pentru betonul aparent, un material căruia aceștia îi înțeleg și apreciază textura, culoarea, frumusețea brută. Astfel, axa directoare a casei a fost marcată prin prezența unor pile din beton aparent, de care se „agață”, se prind, garajul vitrat al mașinii de epocă și șemineul cu dublă deschidere către living și locul de luat masa.

Text: Carmen Șandru

În anul 1863, contesa Iuliana Batthyány, soţia contelui William de Montenuovo, comandantul militar al Transilvaniei, face o vizită în Sibiu cu scopul de a înfiinţa un institut de ocrotiri sociale şi educaţie pentru fete. Între timp constată cu stupefacţie decăderea morală şi socială a fetelor provenite din familii nevoiaşe. Acest fapt îi întăreşte şi mai mult voinţa de a întemeia un institut cu scopul mai sus amintit. În urma acestui fapt, episco­pia a aprobat înfiinţarea mănă­stirii, iar Guvernământul Gene­ral Transilvan, prin Ordonanţa nr 18093-1864/a/332, a con­sim­ţit stabilirea maicilor în oraş precum şi strângerea de donaţii pentru asigurarea cazării lor. Contesa închiriază casa baronului Geringer din strada Dealului nr.8, contra sumei de 300 de forinţi. Casa cu un etaj şi balcon a fost amenajată din suma de 6000 de forinţi provenită din donaţii si din 2000 de forinţi din dobânzile fundaţiei Haynald. La data de 19 noiembrie 1864, au sosit în oraş primele şase călugăriţe, conduse de maica superioară Patronella M. Mayer. Institutul a început să func­ţioneze.

Sursă text: ziarul Tribuna

Propunerea de restaurare și mobilare a Capelei Institutului Franciscan din Sibiu are ca scop valorificarea calităților arhitecturale și estetice ale spațiului existent, dar și diversificarea funcțiunilor pentru care acesta este potrivit. Viziunea pentru spațiu presupune recuperarea valorii sale originale, nu prin reîntoarcerea la funcțiunea de bază, ci prin încurajarea unui grad ridicat de flexibilitate, care să permită folosirea spațiului în scopuri culturale și sociale, pe care gabaritul acestuia le poate găzdui. Într-un gest respectuos în fața compartimentării originale, se propune nu refacerea acesteia, ci doar sugerarea ei prin obiecte de mobilier a căror poziție rămâne flexibilă. Este însă importantă axa mediană, a cărei prezență se materializează prin încadrarea scenografică a curburii altarului original.
Amenajarea interioară a spațiului are, în primul rând, în vedere degajarea zonelor acoperite de pictură murală, și accesorizarea exclusivă a suprafețelor lipsite de decorație. Mobilarea trebuie să servească mai multe funcțiuni, inclusiv cea actuală, păstrând deschisă posibilitatea unei utilizări diverse a spațiului, prin imaginarea unor obiecte ce îndeplinesc funcțiuni diverse, prin intermediul cărora poate fi subtil remodelat spațiul interior fără a-i fi afectate calitățile estetice.

Text: Modul 28

În una din vechile case aflate pe locul actualei clădiri a Primăriei Municipiului Sibiu, a funcţionat prima farmacie din oraș, deschisă în anul 1494. La începutul secolului XX, au fost demolate casele de pe latura nord-vestică a Pieţei Mari, construindu-se în anul 1906 Palatul Institutului de Credit Funciar, clădire în stil eclectic, cu elemente de Jugendstil.
La parterul acestei clădiri, au funcţionat numeroase spaţii comerciale imediat după inaugurare, printre care Grandmagazin al lui G. M. Kleisch (până la Primul Război Mondial), magazinul de postavuri şi articole de modă Graeff & Preiss (în perioada interbelică) și magazinul de articole din piele al lui Adalbert Gottstein, cel care a donat Bisericii Catolice unul din vitraliile ferestrelor confecţionate la Budapesta în anul 1901.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, clădirea a fost a fost sediul unor instituţii de stat, după care pentru mulţi ani a fost sediul CEC-ului. Imobilul a fost naţionalizat în perioada comunistă, găzduind diferite instituţii administrative şi financiare. După anul 1990 aceste instituţii s-au retras pe rând, edificiul intrând în patrimoniul municipalităţii sibiene.

Ulterior, au fost demarate ample lucrări de reabilitare şi recompartimentare, incluzând şi extinderea spaţiilor de birouri în mansarda nefolosită anterior, instalarea unui ascensor care să permită accesul persoanelor cu handicap, precum şi transformarea curţii interioare într-o încăpere acoperită, ce va constitui un spaţiu de aşteptare pentru persoanele care au probleme de rezolvat în Primărie. Au fost reconfigurate spaţiile interioare, care, după amenajări, numără 75 de birouri, o sală expoziţională, trei săli de şedinţă, zece holuri publice pentru a asigura accesul în birouri, plus un subsol multifuncţional în care funcţionează şi arhiva instituţiei.

Sursă text: patrimoniu.sibiu.ro

Reconversia funcțională a terenului fostei tipografii Polsib, situată pe artera principală de acces în Sibiu, integrează pe parcelă un ansamblu multifuncțional: locuințe, servicii și birouri. Ansamblul își propune să ridice nivelul calitativ al fondului construit, printr-o expresie arhitecturală contemporană și prin spațiile publice create.

Imobilul de birouri, amplasat la Șoseaua Alba Iulia, înscrie în sit un volum dominant, în capăt de perspectivă, ce își schimbă ușor direcția pentru a crea un spațiu public spre artera principală. Volumele etajelor superioare ce plutesc pe copertina perimetrală de piatră, împreună cu ritmul, compoziția și textura variată a acestora, dau dinamism și fluiditate clădirii.

Text: Estudio

Fresca, datată în secolul al XVII-lea, provine probabil dintr-o capelă privată, unde temele moralizatoare erau frecvent întâlnite. Compoziția prezintă contrastul dintre cetatea cerească și lumea infernală: în stânga apar dealuri, clădiri fortificate și personaje urcând spre mântuire, iar în dreapta, un demon uriaș ține în lanțuri suflete osândite, alături de un monstru acvativ asemănător Leviathanului. Cromatica reținută și desenul linear reflectă continuitatea stilului gotic târziu și a tradiției post-bizantine, adaptate contextului transilvănean al secolului al XVII-lea.

Text: Daniel Balint

Înțelegând valoarea culturală deosebită a imobilului din Sibiu, strada Mitropoliei nr. 17, OAR Filiala Sibiu-Vâlcea a achiziționat spațiul din acest imobil în anul 2012 cu scopul amenajării acestuia ca sediu și centru de arhitectură și cultură urbană.

În vederea unei cât mai bune înțelegeri a importanței strategice a acestui demers, redăm în continuare aprecierile exprimate de dna dr. ist. artă Dana Jenei, expert MC în referatul privind importanța conservării și restaurării acestei clădiri:

„Casa din Sibiu str. Mitropoliei nr. 17 este un monument istoric de valoare excepțională, reprezentând unul dintre puținele exemple de arhitectură laică transilvăneană, care păstrează picturi murale din secolul al XVII-lea, realizate în stilul Renașterii târzii, alături de elemente de decor arhitectural sculptat în piatră, între care se numără sigurul ancadrament de fereastră semicircular decorat cu rozete din Sibiu.

Clădirea este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice cu nr. 311, cod SB-II-m-A-12142 și face parte din zona centrală protejată a orașului istoric, ambele obiective fiind de valoare universală, potrivit legislației în vigoare.

Casa a fost reconstruită unitar pe subsolul mai vechi în secolul al XVII-lea și prezintă structura tradițională a arhitecturii locuințelor din orașele transilvănene în epoca Renașterii, cu front îngust spre stradă ocupat integral, dezvoltare planimetrică în adâncimea parcelei și accesul în curte prin gangul carosabil, încălecat de etaj. Deschiderea actuală din dreptul gangului și coșurile de fum atestă intervenții de epocă barocă, din secolul al XVIII-lea, aspectul actual al fațadei fiind datorat secolului al XIX-lea.

Pe pereții laterali ai încăperii de la parter au fost scoase de sub var două scene de banchet, dispuse față în față, care ilustrează o temă răspândită în arta central-european și se numără printre puținele ansambluri murale păstrate din reședințele nobiliare și ale patriciatului urban din secolul al XVII-lea în Transilvania. Sunt redate cu fidelitate costumele de aparat ale perechilor care petrec, având alături muzicieni și bufoni, la fel și elementele de scenografie și decor. Lângă imaginea similară de pe peretele de nord, extrem de degradată, figurează un dublu portret. Timpanele încăperii sunt decorate cu motive vegetal-florale pe fond alb, iar o floare pictată marchează intersecția proeminentă a bolților încrucișate."

Biroul nostru reflectă aceleași principii pe care le aplicăm în proiectele de design interior: frumusețe, funcționalitate și atenție la detalii. Fiecare element a fost ales cu grijă pentru a crea o atmosferă caldă și primitoare, în care ideile pot prinde viață. Paleta cromatică și texturile se completează armonios, în timp ce lumina ambientală și ferestrele ample conectează interiorul cu exteriorul. Pereții finisați divers devin o galerie vizuală care inspiră creativitatea, iar mobilierul, gândit la intersecția dintre confort și estetică, oferă echilibrul ideal între utilitate și design.

La parterul aceleiași clădiri, studioul nostru deține un spațiu de aproximativ 40 mp, cu vedere spre Bulevardul Victoriei, cu ferestre generoase, cu înălțimea specifică imobilelor din zonă și cu o sobă deosebită. Pe unul dintre pereți, am păstrat și evidențiat straturile de zugrăveală aplicate de-a lungul timpului. Podeaua din lemn, cu parchet stratificat, este păstrată în forma originală și păstrează farmecul autentic, scârțâind exact așa cum te-ai aștepta după atâția ani.

Text: Hermina Goia Studio