Propunerea de restaurare și mobilare a Capelei Institutului Franciscan din Sibiu are ca scop valorificarea calităților arhitecturale și estetice ale spațiului existent, dar și diversificarea funcțiunilor pentru care acesta este potrivit. Viziunea pentru spațiu presupune recuperarea valorii sale originale, nu prin reîntoarcerea la funcțiunea de bază, ci prin încurajarea unui grad ridicat de flexibilitate, care să permită folosirea spațiului în scopuri culturale și sociale, pe care gabaritul acestuia le poate găzdui. Într-un gest respectuos în fața compartimentării originale, se propune nu refacerea acesteia, ci doar sugerarea ei prin obiecte de mobilier a căror poziție rămâne flexibilă. Este însă importantă axa mediană, a cărei prezență se materializează prin încadrarea scenografică a curburii altarului original.
Amenajarea interioară a spațiului are, în primul rând, în vedere degajarea zonelor acoperite de pictură murală, și accesorizarea exclusivă a suprafețelor lipsite de decorație. Mobilarea trebuie să servească mai multe funcțiuni, inclusiv cea actuală, păstrând deschisă posibilitatea unei utilizări diverse a spațiului, prin imaginarea unor obiecte ce îndeplinesc funcțiuni diverse, prin intermediul cărora poate fi subtil remodelat spațiul interior fără a-i fi afectate calitățile estetice.
Text: Modul 28
Autor proiect de arhitectură: Modul 28 I arh. Tudor Pavelescu, arh. Andra Nicoleanu, arh. Robert Makkos, arh. Vlad Ducar, RIBA pt. 1 Alexandru Oltean, arh. dipl. Dragoș Găman
Autor proiect de amenajare de interior: Modul 28 I arh. Tudor Pavelescu, arh. Andra Nicoleanu, arh. Robert Makkos, arh. Vlad Ducar, RIBA pt. 1 Alexandru Oltean, arh. dipl. Dragoș Găman
An finalizare: 2025
Credit foto: Gina Ștef & Vlad Ducar