Nicolae Poplăcean, alături de fiii săi, Antonio și Marian, continuă tradiția oieritului, practicând în continuare transhumanța. Familia folosește coliba de pe dealul Runc în perioadele de primăvară și toamnă. Deși studiază la Sibiu, cei doi băieți se implică frecvent în sprijinirea părinților, atât în muncile agricole, cât și în activitățile specifice oieritului.
Coliba Poplăcean este o construcție simplă, alcătuită inițial dintr-o singură încăpere destinată gătitului și odihnei, ulterior extinsă prin adăugarea unui șopron. Pentru protecția la vânturile puternice din zonă, exteriorul colibei a fost, la un moment dat, acoperit cu fâșii de carton bitumat, fixate peste bârnele de lemn și peste vechea învelitoare din șiță. Această intervenție a modificat semnificativ aspectul original al colibei și a contribuit, în timp, la degradarea elementelor din lemn. În vederea readucerii construcției la forma sa inițială, precum și pentru extinderea spațiului locuibil la nivelul podului, coliba Poplăcean a constituit obiectul intervențiilor din cadrul școlii de vară Țara Colibelor, ediția 2024.
Lucrările realizate la coliba Poplăcean au fost, în mare parte, cele specifice intervențiilor desfășurate în cadrul școlilor de vară: îndepărtarea închiderilor și a învelitorii din carton bitumat; nivelarea pardoselii din pământ de la parter și refacerea vechiului cuptor din piatră; ermetizarea pereților exteriori la vânt, prin umplerea rosturilor dintre bârne cu un amestec de pământ galben, nisip și bălegar de cal, dar și prin baterea unui rând de șiță de lemn pe exteriorul acestora; înlocuirea vechii învelitori din carton bitumat cu șiță din lemn produsă local și bătută de meșteri din sat; realizarea unei dușumele la nivelul podului și montajul unei ferestre la nivelul timpanului de sud-vest, care oferă o frumoasă vedere către colibele de pe dealul Pinului.
Text: Cristian Cismaru, Diana Constantinescu
• Beneficiar: Familia Poplăcean
• An renovare: 2024
• Credit foto: Gina Ștef
IMPORTANT
Participarea la vizita ghidată organizată la coliba Poplăcean se poate face fie individual, în funcție de preferințele și organizarea proprie a participanților, fie în cadrul Drumeției ghidate în Țara Colibelor (detalii disponibile aici).
Având în vedere gradul mediu de dificultate al traseului către coliba Poplăcean, recomandăm parcurgerea acestuia în cadrul Drumeției ghidate în Țara Colibelor. Aceasta include, în itinerar, vizitele ghidate la toate cele patru colibe cuprinse în secțiunea RURAL a programului.
Pentru deplasarea pe ruta Sibiu-Râu Sadului-Sibiu, organizatorii pun la dispoziție un autocar de 50 de locuri. Rezervarea unui loc în autocar este gratuită și se face prin bifarea opțiunii Doresc transport asigurat de către organizatori în formularul de înscriere la vizitele organizate în cadrul evenimentului Case Deschise Sibiu. Detalii legate de transportul pe ruta Sibiu-Râu Sadului-Sibiu în ziua de 24 mai 2026 regăsiți mai jos:
Drum dus pe ruta Sibiu - Cisnădie - Sadu - Râu Sadului
• 9:00 • Plecare din Sibiu
Punct de plecare: parcarea pentru autocare a Sălii Thalia, bd. Corneliu Coposu, Sibiu https://maps.app.goo.gl/5KVYNnihgFYiYDNF8
• 10:00 • Sosire în comuna Râu Sadului
Punct de sosire: Pensiunea Casa cu povești, str. Principală, nr. 39, comuna Râu Sadului https://maps.app.goo.gl/nHhcRMd4Zy9aFv3L9
Drum întors pe ruta Râu Sadului - Sadu - Cisnădie - Sibiu
• 18:30 • Plecare din comuna Râu Sadului
Punct de plecare: Pensiunea Casa cu povești, str. Principală, nr. 39, comuna Râu Sadului https://maps.app.goo.gl/nHhcRMd4Zy9aFv3L9
• 19:30 • Sosire în SibiuPunct de sosire: parcarea pentru autocare a Sălii Thalia, bd. Corneliu Coposu, Sibiu